Interviu cu Vitali Cipileaga, scriitorul romanului „În umbra pașilor tăi”

Poză @VitaliCipileaga Facebook

Scriitorul Vitali Cipileaga a fost de acord să-i luăm un mic interviu. Sperăm să vă placă, eu am fost impresionat de romanul ...În umbra pașilor tăi, pe care îl găsiți la Editura Bestseller împreună și cu cealaltă carte „De vorbă cu Ema”. 

 „În umbra pașilor tăi” este acel timp de roman, pe care încă îl ții în mână câteva minute bune chiar după ce ai citit și ultima pagină. M-a făcut să contemplez la cele citite. Din punctul meu de vedere, după analizarea întâmplărilor și detaliilor, susțin că romanul este o alegorie epică despre depresie.

Claudiu: 1. Vreau să-ți mulțumesc foarte mult pentru tot ce ai scris. Mi-a ajuns la inimă romanul, iar cel mai culminant moment pentru mine a fost când am ajuns la replica „Mi-e dor de tine. Atât cât erai.” Mi-a pus capac, emoțional vorbind. Unul din capitolele de la început, atunci când Theodor s-a dus la cimitir, a fost unul din prefratele mele. Totodată, a fost un indiciu că romanul va fi unul emoționant. Îmi poți spune cum ai ajuns la consolidarea ideii că vei scrie un roman despre o pierdere? 

Vitali Cipileaga: Îți mulțumesc și eu pentru atitudinea empatică față de roman și personaje. Mi-am dorit, pe lângă documentare și o abordare obiectivă a lucrurilor, să transmit un mesaj cititorilor, unul în care să se regăsească marea parte din ei. Fiecare om a suferit pierderea altui om, iar asta a adus cu sine o transformare, o viziune nouă asupra vieții, asupra conceptului de dragoste și prietenie. Despre asta și vorbesc printre rânduri. Cât despre idee, e inspirată parțial din viața reală a unui bărbat, iar asta m-a responsabilizat și mai mult. 

 2. Tot la inceput, Theo este criticat de un personaj pentru ca este un sentimental. După părerea ta, unde crezi ca vom ajunge dacă oamenii vor prefera sa fie doar obiectivi, să-și piardă din emoții și să se bazeze doar pe ceea ce este material? 

Vitali Cipileaga: Mereu suntem poziționați la intersecția emoționalului și raționalului. Mereu se va găsi cineva care să ne convingă să alegem o sau altă direcție. Însă ceea ce contează cu adevărat e anume dorința noastră de a păstra acea fărâmă de adevăr și emoție din noi, pe care nimeni nu o poate nimici. Cei care uită de suflet, uită să fie empatici, uită de atașament și sinceritate. 

 3. Din punctul meu de vedere (primăvara, versurile melodiei, situatia lui Theo) m-a făcut să cred cu tărie ca nu este doar un roman despre o pierdere, ci o alegorie a luptei cu depresia. Jennifer Veal, în nota de final din Toate acele locuri minunate, exemplifică faptul că acum, cu toate că depresia este o boală, dacă o persoană moare în urma unei depresii severe, încheindu-și propria viață, societatea are o reținere. Mormintele celor care-și iau viața sunt pustii, față de cele ale persoanelor care au murit de cancer. De ce crezi că există această reținere socială, prezentă mai ales în România?

Vitali Cipileaga: Despre depresie nu se vorbește decât în șoaptă și cu reținere. Dar rezumându-ne numai la actul emoțional, uităm de motive și consecințe. Uităm că, într-o bună zi, putem fi la rândul nostru catalogați drept depresivi. Probabil, respingând aceste fenomene, ne asigurăm că noi și apropiații noștri nu vor trece prin aceeași situație. Pentru că ne este teamă.

Poza noastră tumblr-ish și instagram-ish :)

 4. Ne-ai purtat în București și prin alte părți ale României. Cum îți alegi reperele spațiale?

Vitali Cipileaga: Am călătorit des la București, inițial ca simplu turist, apoi cu scopul de a mă documenta. Transferul a avut loc în momentul în care mi l-am imaginat pe Theodor, personajul principal, mergând alături de mine pe anumite străzi. Atunci am înțeles că acesta este orașul cheie, cu luminile lui, cu tristețea oamenilor, cu decorul imaginar al unei povești de viață. 

 5. Pariso a fost bazat pe un local real? 

Vitali Cipileaga: Pe mai multe. Am potrivit localul după personaje.


6. Îmi poți spune dacă te-ai gândit la un alt final pentru acest roman sau știai de la bun început cum vei încheia romanul „În umbra pașilor tăi”? 

Vitali Cipileaga: Nu știam finalul și de asta mi-a fost la fel de interesant să-l definesc. Recunosc, la un moment dat am avut mai multe scenarii de final scrise, dar am înțeles că anume acesta mulțumește pe toți: și personajele, și pe mine.

 7. Spune-mi te rog cum arată o zi din viața ta atunci când începi să scrii? Unde preferi să scrii cel mai mult și ce vicii scriitoricești (cafea, ceai, muzică...) folosești? 

Vitali Cipileaga: Scriu în singurătate și nu neapărat pentru că singurătatea mă inspiră. Pur și simplu simt nevoia să mă detașez de cotidian și să trec într-o lume necunoscută pe care o descopăr cu fiecare rând scris. De asta probabil am decis să călătoresc foarte des cu trenul. În rest, analizez oameni, observ procese, discuții, întâmplări. De obicei prefer să scriu cu o cafea fierbinte alături, fără a o bea. Și da, am scris mai tot romanul ascultând muzică, diversă. 

 8. Scriitorii câteodată au și câte un blocaj și nu pot scrie. Tu ai avut parte de un astfel de blocaj și dacă da, cum ai reușit să-ți regăsești inspirația?

Vitali Cipileaga: Nu neapărat blocaj, cât timp de pregătire. Iar în tot acest timp încercam să mă documentez, să caut, să testez.

 9. Poți să le dai un sfat celor care au de spus o poveste și încă au o reținere în a se apuca de scris? 

Vitali Cipileaga: Este important să începeți să faceți asta. După, lucrurile se vor potrivi și veți găsi toate răspunsurile. 

10. Vrei să le transmiți un mesaj cititorilor Cărți Alese? :)

Vitali Cipileaga: Nu uitați niciodată de visurile voastre, fiți empatici și deschiși pentru noi provocări. Călătoriți, pentru că așa reușiți să vă descoperiți. Fiți responsabili pentru cuvintele și acțiunile voastre. Și da, citiți cât mai mult, pentru nimic nu e mai frumos și nobil decât o carte bună.